2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriApa şi canalizarea din Cerăt, gata în 2023

Apa şi canalizarea din Cerăt, gata în 2023

Comuna Cerăt va avea din vara anului 2023 apă şi canalizare, dar şi un cămin cultural modern. Primarul Ionuţ Barbu a anunţat că lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar între timp administraţia caută linii de finanţare şi pentru alte proiecte majore de infrastructură şi aşteaptă răspunsuri pentru un proiect care vizează asfaltarea străzilor din comună.

“Anul viitor, în august, se vor finaliza lucrările la apă şi canalizare, în cadrul proiectului din masterplanul judeţean. Pe ultima sută de metri suntem şi cu proiectul finanţat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru modernizare, reabilitare şi dotare cămin cultural. Aşteptăm să facem recepţia”, a declarat edilul comunei.

În plin proces de implementare se află şi cadastrarea sistematică a comunei Cerăt, de care toţi locuitorii beneficiază gratuit, în cadrul unui program naţional. Acesta spune că pe lista de obiective pe termen scurt se află asfaltarea a aproximativ 8 kilometri de străzi, prin Programul “Anghel Saligny”.

Primarul speră că în comună vor fi introduse în viitorul apropiat şi gazele. “Avem studiul de fezabilitate făcut şi aşteptăm linii de finanţare pentru a depune proiectul, pe fonduri europene poate. Cu actele stăm bine, să vedem ce oportunităţi sunt. Oricum ar fi, este o prioritate”, a spus Barbu. “Încheiem anul cu lucrări, aşa cum ne place, şi cu planuri ambiţioase, ca anul nou să ne găsească hotărâţi şi pregătiţi de noi proiecte. La mulţi ani tuturor!”, a transmis Ionuţ Barbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS