13.4 C
Craiova
luni, 30 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA fost redeschis Centrul de vaccinare anti-COVID din Târgu Jiu

A fost redeschis Centrul de vaccinare anti-COVID din Târgu Jiu

Centrul de vaccinare anti-COVID al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu (din strada Progresului, nr. 18) a fost redeschis și se află la parterul Spitalului 700.

Centrul este deschis de luni până vineri în intervalul orar 08:00 – 14:00 Doctorul Dumitru Vlăduț, medicul epidemiolog care conduce Serviciul SPIAAM, este coordonatorul centrului de vaccinare.
La Centrul de vaccinare anti-COVID din cadrul SJU Târgu Jiu va fi administrat noul vaccin COVID-19 (COMIRNATY ORIGINAL/OMICRON BA.4-5-Pfizer BioNTech).

Vaccinul este adaptat pentru a oferi o protecție mai largă față de tulpina originală și față de subvariantele Omicron BA.4 și BA.5. Cu el se pot vaccina toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani, cărora li s-a administrat schema primară de vaccinare împotriva COVID-19 cu cel puțin 3 luni înainte. Vaccinul oferă protecție împotriva complicațiilor și formelor grave ale bolii.
Noul vaccin împotriva COVID-19 este disponibil în centrul de vaccinare de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Din dintr-un flacon se pot administra 6 doze de vaccin, iar pentru a evita pierderile, persoanele interesate se pot programa la numărul de telefonul 0253.243.315 – interior 496.
Centrul de vaccinare al SJU este destinat atât populației, cât și personalului unității sanitare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS