Fostul primar din Băileşti, Costel Pistriţu, a murit astăzi. Acesta ar fi suferit de o boală gravă, cu care s-ar fi luptat în ultimii ani.
Vestea tristă a ajuns deja printre prietenii şi cunoscuţii fostului primar, iar pe pagina sa de Facebook au început să apară mesaje de condoleanţe. „Azi ai hotărât să te desparţi de noi, mergând spre bunul Dumnezeu, după o îndelungă luptă cu boala. Ai fost un bun coleg şi prieten, motiv pentru care eu nu te voi uita niciodată! Drum lin spre cer!“, a scris un bărbat.
Şi Ştefan Stoica, parlamentar de Dolj din partea PNL, partid din care a făcut parte şi Costel Pistriţu, a transmis un mesaj de condoleanţe.
„Drum lin în lumină, domnule primar! PNL Dolj a primit cu adâncă tristețe vestea dispariției fostului primar al municipiului Băilești Costel Pistrițu. Pierdem unul dintre cei mai buni primari pe care Doljul i-a avut. Un profesionist în administrație care și-a dedicat viața comunității și care a stabilit standarde greu de egalat în ceea ce privește modul cum se administrează un oraș. A fost un om vertical, care nu a făcut niciodată rabat de la principiile sale și care a demonstrat ce înseamnă să faci politică în slujba oamenilor. Pentru noi a fost o onoare să îl avem alături. În aceste momente grele transmitem condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a scris Ştefan Stoica.
Înmormântarea va avea loc duminică, 18 decembrie, la prânz.