3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat și-a bătut nevasta, apoi a bătut și polițiștii chemați de femeie prin 112

Un bărbat și-a bătut nevasta, apoi a bătut și polițiștii chemați de femeie prin 112

Două echipaje de poliţie, chemate la un imobil din Piteşti, după ce o femeie a reclamat că este ameninţată cu moartea şi agresată de soţul ei, au fost întâmpinate cu pumni. Doi agenţi au avut nevoie de un control medical, informează Agerpres. 

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, incidentul a avut loc joi seară.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că la un imobil din Piteşti o femeie este agresată de soţul său, în locuinţa comună, iar cea în cauză ar solicita ajutor spunând că este ameninţată cu moartea şi agresorul ar avea asupra sa un cuţit. La faţa locului au intervenit cu operativitate poliţiştii de ordine publică (…), prima patrulă găsind uşa imobilului deschisă, iar din interior femeia în cauză, de 38 de ani, care solicita ajutorul, relatând aceleaşi aspecte sesizate anterior”, se arată în comunicat,

Conform aceleiaşi surse, prima patrulă, alcătuită dintr-un agent şi o agentă, a solicitat sprijin şi a pătruns în imobilul care avea uşa deschisă, însă bărbatul nu s-a supus solicitărilor oamenilor legii.

„În continuare, poliţiştii au încercat să imobilizeze pe bărbatul în cauză, care s-a opus şi l-a lovit pe poliţist. În acelaşi timp, a sosit a doua patrulă, iar bărbatul în cauză a continuat să se opună, lovind şi un poliţist din a doua patrulă înainte de a fi imobilizat”, precizează IPJ Argeş.

Suspectul a fost condus la audieri, fiind sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj. Agresorul şi cei doi poliţişti loviţi au fost consultaţi de un echipaj medical, mai menţionează IPJ Argeş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS