2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘase răniți, între care doi copii, într-un accident pe un drum comunal

Șase răniți, între care doi copii, într-un accident pe un drum comunal

Autorităţile din judeţele Iaşi şi Vaslui au pus în aplicare Planul comun de acţiune în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, după ce șase persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe un drum comunal din zona care delimitează cele două judeţe, DJ 246 Tansa spre Schinetea, informează TVR.

Din primele informaţii ale ISU Iaşi, în accident sunt implicate două autoturisme, în care se aflau şase persoane, printre care doi minori.

La locul accidentului au intervenit câte un echipaj de terapie intensivă din Vaslui şi Iaşi, câte un un echipaj de ambulanţă de tip 2B din oraşul Negreşti şi din Iaşi, câte un echipaj de prim ajutor din Negreşti şi Iaşi. De asemenea, la faţa locului a fost trimisă şi autospeciala de transport victime multiple.

Șase răniți în două mașini

Potrivit coordonatorului SMURD Iaşi, prof univ dr Diana Cimpoeşu, într-o maşină se aflau patru persoane. Un bărbat de 62 de ani, şoferul maşinii, a fost găsit încarcerat şi a suferit un traumatism toracic, epistaxis. El a fost preluat în autospeciala de transport victime multiple pentru a fi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi.

O a doua victimă, o fetiţă de 4 ani, care a suferit un traumatism cranio-facial, a preluată de un echipaj de prim ajutor şi dusă la Spitalul pentru Copii ‘Sf Maria’ din Iaşi. A treia victimă, o fetiţă de 8 ani, a fost intubată oro-traheal şi ventilată mecanic, după ce a suferit mai multe contuzii şi o fractură deschisă la coapsa dreapta. Ea a fost preluată de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi transportată la Spitalul ‘Sf Maria’.

Cea de-a patra victimă, o femeie în vârstă de 25 ani, a suferit o contuzie la nivelul gambei, a refuzat consultul şi se deplasează cu un echipaj de terapie intensivă mobilă la Spitalul ‘Sf Maria din Iaşi’.

În cea de-a doua maşină se aflau două persoane, dintre care un bărbat de 40 ani a fost găsit încarcerat. El are o fractură de rotulă şi a fost preluat cu autospeciala de transport victime multiple pentru a fi transportat la Spitalul ‘Sf Spiridon’ din Iaşi. Cealaltă victimă, o femeie de 37 ani, are abdomen acut chirurgical, a fost preluată de una dintre ambulanţe şi transportată la Spitalul ‘Sf Spiridon’ din Iaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS