Doi americani aflați pe o barcă împreună cu cățelușa lor au plutit în derivă zece zile, în Oceanul Atlantic, până au fost salvați de un petrolier care i-a întâlnit din întâmplare, informează Digi24.
Cei doi navigau din New Jersey spre Florida când barca lor a rămas fără combustibil. O furtună puternică i-a lovit apoi și nu aveau cum să ceară ajutor. În timpul furtunii au pierdut și catargul. Plutind în derivă, au rămas fără apă și fără mâncare.
Oamenii, doi bărbați în vârstă, și cățelușa lor, în vârstă de 12 ani, rămăseseră fără mâncare, iar de două zile nu mai aveau nici apă. Ei își pierduseră speranța că vor mai fi salvați când căpitanul unui petrolier a zărit barca minusculă în apa agitată a oceanului, relatează BBC.
„Sincer, faptul că am fost văzuți a fost un mic miracol”, a spus Hevin Hyde, unul dintre supraviețuitori.
„Dacă vă uitați la dimensiunea acestei bărci și la cât e de mare oceanul, să zărești ceva atât de mic…”, a mai spus el.
„Rămăsesem fără apă. Beam apă din mare. Erau valuri de 15 metri, erau ca munții. N-am mai auzit în viața mea vântul suflând atât de tare. Parcă trecea diavolul pe acolo”, a spus Joe DiTommasso, celălalt bărbat salvat.
„Dumnezeu a trimis nava noastră, Silver Muna, să-i salveze, pentru că nu am primit niciun semnal SOS, nimic”, a spus căpitanul petrolierului care i-a salvat.