Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat şi weekendul trecut pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Obiectivele acestor acțiuni au fost prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în principal: viteza excesivă, depășire neregulamentară, abateri bicicliști și conducerea sub influența alcoolului /substanțelor psihoactive pe principalele drumuri din județul Vâlcea.
289 de sancțiuni contravenționale şi 49 de permise reţinute
Astfel, în perioada 16-18 decembrie a.c., pentru abaterile constatate, au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 140.000 lei.
Dintre acestea, 71 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru conducere sub influența alcoolului, 7 pentru depășire neregulamentară și 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor/vehiculelor .
De asemenea, au mai fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 5 pentru abaterile săvârșite de pietoni, iar 174 pentru alte nereguli.
Totodată, au fost reținute 49 de permise de conducere, dintre care 20 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 7 pentru depășiri neregulamentare, 5 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor/vehiculelor și 13 pentru alte abateri.
Polițiștii vâlceni au mai constatat 4 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Şofer de TIR, prins la volan cu permisul suspendat
La data de 17 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 44 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un autotir cu semiremorcă pe un sector de drum suspus restricției de circulație temporară a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în cauză are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Totodată, cu ocazia controlului documentelor, polițiștii vâlceni au stabilit faptul că în aparatul tahograf este utilizată cartela altui conducător auto, iar permisul de conducere este fals.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea cartelei tahografice.
Bărbat aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice
La data de 18 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat o persoană de sex masculin, care conducea un autovehicul pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.