8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | Hermannstadt consideră „injustă“ penalizarea FRF-ului

Superliga | Hermannstadt consideră „injustă“ penalizarea FRF-ului

Clubul AFC Hermannstadt a fost sancţionat cu deducerea a 9 puncte în clasamentul Superligii, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor din 13 decembrie, potrivit site-ului FRF. Gruparea sibiană consideră această penalizare „nemeritată şi injustă“.

„În cei 7 ani şi jumătate de (scurtă) existenţă, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim ‘cadou’, în premieră, o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situaţia este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată şi injustă. Depunctarea ne-a fost dictată de către Administraţia de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se ţină cont de noul plan de reorganizare AFC Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu şi a intrat deja în aplicare“, se arată într-un comunicat, sub titlul „Demers de transparenţă #FCH“.

„Sibiul are fotbal!“

„Prin urmare, îi asigurăm pe toţi suporterii FCH şi pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală şi morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic şi mai ales a acestor fotbalişti minunaţi, care ne-au făcut pe toţi să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunţa sub nici o formă! Nu ne batem joc şi nu vom permite nimănui să facă aşa ceva! Ştim că avem dreptate şi este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) din Lausanne, Elveţia, ne va recunoaşte acest fapt! Aşa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înţelegerea, răbdarea şi susţinerea tuturor suporterilor noştri. Contează enorm! Sibiul are fotbal!“, se mai arată în comunicatul respectiv.

AFC Hermannstadt a încheiat anul cu 33 de puncte câştigate pe teren, fapt care i-a adus locul 6 în clasamentul Superligii. În urma penalizării cu 9 puncte se află pe locul 9, cu 24 de puncte.

Citește și: Manchester City a eliminat-o pe Liverpool din Cupa Ligii Angliei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS