2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘofer vitezoman, prins după ce a fugit de două ori de poliție

Șofer vitezoman, prins după ce a fugit de două ori de poliție

Un tânăr din judeţul Galaţi a fost identificat după patru zile de la momentul la care a fost urmărit de poliţişti, fără a fi prins. Tânărul conducea cu mare viteză în oraşul Tecuci când a fost surprins de poliţişti şi nu a oprit la semnalul agenţilor, informează News.ro.

Conform IPJ Galaţi, la data de 18 decembrie, a fost înregistrat cu viteza de 125 km/h în municipiul Tecuci, un autoturism, al cărui conducator auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor rutieri. Bărbatul aflat la volan a accelerat, demarând în trombă, iar un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci a pornit în urmărire, fără a se reuşi să-l oprească.

Ulterior, acelaşi autoturism a fost înregistrat cu aparatul radar, pe DN 25, între Tecuci şi Drăgăneşti, cu viteza de 185 Km/h, fiind filmat din spate, iar în satul Malu Alb a fost urmărit circa 10 minute fără ca cel aflat la volan să oprească la semnalul poliţiştilor, după care a fost pierdut.

La data de 22 decembrie, conducătorul auto a fost depistat, fiind  vorba despre un tânăr cu vârsta de 21 de ani, din satul Toflea, comuna Brahăşeşti, judeţul Galaţi. 

Acesta a fost sanctionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.945 lei, reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 300 de zile, fără valabilitate la dovadă, şi reţinerea certificatului de înmatriculare pentru folii pe geamurile faţă fară autorizaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS