0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAutocar cu turiști greci, implicat într-un accident în centrul Bucureștiului

Autocar cu turiști greci, implicat într-un accident în centrul Bucureștiului

Un autocar cu cetățeni greci a fost implicat vineri într-un accident în Pasajul Unirii, din București. Mai mult persoane au fost rănite, iar patru au rămas încarcerate. Două dintre acesta au fost au fost duse la spital în stare de inconștiență, informează News.ro.

Vineri, în jurul orei 13.30, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intrare în Pasajul Unirii, sensul de deplasare dinspre bulevardul Tineretului către Piaţa Universităţii. Din primele date, conducătorul unui autocar în care se aflau 47 de persoane a acroşat poarta de gabarit a Pasajului Unirii. 

În urma evenimentului au fost rănite mai multe persoane. 

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat că este posibil ca autocarul să fi avut viteză. El a afirmat că toate cele patru persoane încarcerate au fost scoase, iar două persoane au fost duse la spital inconștinte. Toate victimele au fost transferate la spitalele din apropiere, Universitar şi Floreasca.

Au fost alertate 6 autospeciale SMURD, 6 SABIF şi Detaşamentul Special de Salvatori. Victimele sunt transportate la spitalele din apropiere. 

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a  cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS