5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportDavid Popovici a prins topul celor mai buni sportivi din Europa

David Popovici a prins topul celor mai buni sportivi din Europa

2022 a fost anul lui David Popovici, românul reușind să câștige atât titlurile europene la 100 și 200 de metri liber, cât și titlurile mondiale la aceleași probe. Datorită medaliilor obținute, înotătorul în vârstă de doar 18 ani a fost inclus în topul celor mai buni sportivi din Europa din acest an.

David Popovici ocupă locul 9 în acest clasament, câștigătoarea fiind Iga Swiatek, datorită celor opt titluri câștigate, printre care și Roland Garros și US Open. Acest clasament a fost întocmit de către agenția de presă poloneză PAP, cu ajutorul voturilor celorlalte agenții de știri de pe continent.

Iga Swiatek a ocupat primul loc cu un cumul de 118 puncte, la 12 lungimi de ocupantul locului doi, Aramnd Dupantis. Suedezul a strâns 106 puncte, el fiind și desemnat recent cel mai bun atlet al anului, datorită recordurilor mondiale stabilite în acest an, notează Agerpres.

Pe 3 s-a clasat campionul mondial de la Formula 1, Max Verstappen, olandezul obținând 82 de puncte. 6 poziții mai jos s-a clasat românul David Popovici, care a primit 37 de puncte pentru realizările sale din acest an calendaristic.

Agerpres (România), ANP (Olanda), APA (Austria), ANA (Grecia), BELGA (Belgia), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), DPA (Germania), EFE (Spania), HINA (Croaţia), LETA (Letonia), LUSA (Portugalia), MTI (Ungaria), SID (Germania), SITA (Slovacia), STA (Slovenia), Tanjug (Serbia), TASR (Slovacia), Ukrinform (Ucraina) şi PAP (Polonia) sunt cele 20 de agenții de presă care au votat sportivul european al anului.

Topul 10 al clasamentului:

  • Iga Swiatek (Polonia/tenis) 118 puncte
  • Armand Duplantis (Suedia/atletism) 106
  • Max Vestappen (Olanda/Formula 1) 82
  • Carlos Alcazar (Spania/tenis) 76
  • Rafael Nadal (Spania/tenis) 66
  • Kylian Mbappe (Franţa/fotbal) 55
  • Johannes Thinges Boe (Norvegia/biatlon) 50
  • Therese Johaug (Norvegia/schi nordic) 42
  • David Popovici (România/înot) 37
  • Jonas Vingegaard (Danemarca/ciclism) 33

Citeşte şi: WTA a publicat ultimul clasament pe 2022! Simona Halep, în continuare pe un loc bun

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS