5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutoritățile de la București, acţionate în justiţie de pasagerii autocarului grecesc

Autoritățile de la București, acţionate în justiţie de pasagerii autocarului grecesc

Accidentul rutier din România în care au fost implicați turiști greci s-a soldat cu decesul unui bărbat de 53 de ani, din Larisa.

Maria Thersiti, pasager în autocarul fatal, a declarat: „Făceam opriri la fiecare 2,5 ore și ceva, în funcție de unde găseam următoarea parcare, iar pauza era de 20 de minute. Având în vedere condițiile de drum, șoferul mergea încet, ne-am dat cu toții seama de asta”, potrivit publicației elene In.gr, citată de Rador.

Întrebată dacă va intenta o acțiune în justiţie, Maria Thersiti a precizat: „Asta e sigur, măcar de am fi fost doar răniţi cu toţii şi omul ar fi trăit. Din păcate, acum că există un mort și pentru că deja în România au mai avut loc și alte accidente în același loc, când vom termina cu toate complicațiile și cu înmormântarea, încet-încet ne vom organiza să ne îndreptăm legal împotriva ambelor agenții de turism, din Volos și Larisa, dar și împotriva autorităților române”.

O agenție a pus la dispoziție autocarul și șoferul

„Șoferul autocarului nu știa prea bine unde sunt actele autocarului, așa le-a spus pasagerilor care stăteau în partea din față a autocarului”, a spus Maria Thersiti.

Aceasta a mai explicat că o agenție a pus la dispoziție autocarul și șoferul, iar cealaltă agenție de turism a organizat restul călătoriei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS