0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: Incendiu soldat cu doi morți în Rudina

Mehedinți: Incendiu soldat cu doi morți în Rudina

Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Rudina, comuna Bala.

La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Baia de Aramă cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin, s-au deplasat o autospecială de stingere din cadrul SVSU Bala și o autospecială din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul etajului și acoperișului, pe o suprafață de circa 60 mp. Un bărbat, de circa 61 de ani, scos din locuință de către cetățeni, în stare de inconștiență, a fost resuscitat de către echipajele medicale SMURD și SAJ, însă fără succes. Acesta a fost declarat decedat de către medicul SAJ.
Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au intervenit pentru căutarea unei alte persoane surprinse de incendiu. Din nefericire, victima, o femeie, de 54 de ani, a fost găsită decedată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzit.

Măsuri care trebuie respectate

Pentru prevenirea unor tragedii, ISU Mehedinți le reamintește cetățenilor câteva reguli și măsuri ce trebuie respecte la exploatarea mijloacelor de încălzire:

  • înainte de utilizare, sobele trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
  • nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, cu defecţiuni sau neizolate corespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
  • în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
  • se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;
  • se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata apropiere a lor;
  • este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
  • cenuşa rezultată se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
  • se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS