2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOMS îndeamnă China să împărtăşească datele privind COVID

OMS îndeamnă China să împărtăşească datele privind COVID

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a întâlnit vineri cu responsabili chinezi pentru a discuta despre explozia numărului de cazuri de contaminare cu COVID-19 în ţara lor, solicitându-le să împărtăşească date în timp real, astfel încât celelalte ţări să poată reacţiona eficient, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„O reuniune la nivel înalt a avut loc la 30 decembrie între OMS şi China pe tema recrudescenţei actuale a cazurilor de COVID-19, cu scopul de a obţine mai multe informaţii despre situaţie şi pentru a oferi expertiza şi sprijinul OMS”, a anunţat agenţia sanitară a Naţiunilor Unite într-un comunicat.

OMS a solicitat din nou schimbul regulat de date specifice şi în timp real

„OMS a solicitat din nou schimbul regulat de date specifice şi în timp real despre situaţia epidemiologică, în special mai multe date despre secvenţierea genetică şi despre impactul bolii, inclusiv spitalizările, internările în unităţile de terapie intensivă şi decesele”, potrivit comunicatului.

Agenţia a cerut, de asemenea, date despre vaccinările efectuate şi statutul vaccinal, în special în rândul persoanelor vulnerabile şi al celor de peste 60 de ani, a continuat OMS.

OMS a reiterat importanţa vaccinărilor şi a rapelurilor

„OMS a reiterat importanţa vaccinărilor şi a rapelurilor pentru a proteja persoanele cu risc ridicat împotriva formelor grave al bolii şi deceselor”, a spus organizaţia internaţională cu sediul la Geneva.

„OMS a îndemnat China să crească secvenţierea virală, tratamentul clinic al pacienţilor şi evaluarea impactului. Ea s-a declarat dispusă să ofere sprijin în aceste domenii, precum şi în comunicarea riscurilor legate de vaccinare cu scopul de a îndepărta reticenţele”, a adăugat ea.

Creşterea numărului de contaminări în China a stârnit îngrijorare în întreaga lume

Discuţiile au avut loc după o săptămână în care şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut autorităţilor chineze să se arate mai deschise cu privire la situaţia legată de COVID-19.

Creşterea numărului de contaminări în China a stârnit îngrijorare în întreaga lume şi a ridicat semne de întrebare privind comunicarea datelor, cifrele oficiale de cazuri şi decese fiind reduse, în timp ce unele spitale şi morgi sunt depăşite numeric.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS