6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCehia, cel mai mare focar de gripă aviară

Cehia, cel mai mare focar de gripă aviară

Veterinarii din Cehia au început operaţiunile de eutanasiere a 220.000 de găini la o fermă din vestul ţării, unde săptămâna trecută a fost detectată gripa aviară, acesta fiind cel mai mare focar de până acum, transmite Reuters.

Gripa aviară a fost raportată vinerea trecută la o fermă situată la 150 de kilometri de capitala Praga, care putea găzdui până la 750.000 de găini, după creşterea numărului de decese în una din cele trei hale.

Gripa aviară a fost detectată doar în una din cele trei hale

Marţi, Autoritatea sanitară veterinară din Cehia (SVS) a precizat că gripa aviară a fost detectată doar în una din cele trei hale, celelalte găini putând fi salvate.

„Trebuie eutanasiate toate găinile din acea hală”, a declarat Petr Majer, purtător de cuvânt al SVS.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

Gripa aviară începe să se manifeste toamna

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS