Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, ieri, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul I.C.Brătianu, sub influenţa substanţelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la Canabis și Cocaină, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.