2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUşile clădirii guvernului francez, stropite cu vopsea de ecologişti

Uşile clădirii guvernului francez, stropite cu vopsea de ecologişti

Intrarea principală în reşedinţa oficială a prim-ministrului Franţei a fost stropită cu vopsea de doi activişti pentru climă, miercuri, când instituţiile de stat şi-au reluat activitatea după sărbătorile de iarnă, informează Agerpres.

Acţiunea a avut loc în cadrul unui protest faţă de ceea ce gruparea Derniere Renovation a numit „crimele climatice” comise de statul francez, informează Reuters. Înregistrarea video a protestului îi prezintă pe poliţişti în timp ce arestează doi protestatari, care purtau tricouri cu sloganul „Cine e vinovat?”.

Într-un comunicat oficial, gruparea Derniere Renovation a declarat că statul francez a eşuat în atingerea obiectivelor asumate pentru a combate schimbările climatice. Deocamdată nu există o reacţie oficială din partea biroului de presă al prim-ministrului Franţei, Elisabeth Borne.

Cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa a ordonat anul trecut statului francez să plătească două amenzi de 10 milioane de euro pentru faptul că nu a reuşit să amelioreze calitatea aerului în marile oraşe.

Cele două amenzi au fost acordate după ce o altă amendă de 10 milioane de euro a fost impusă din aceleaşi motiv în 2021, potrivit Reuters.

În 2017, aceeaşi instanţă a somat guvernul de la Paris să reducă nivelurile de dioxid de azot şi particule fine în peste 12 zone ale ţării pentru a respecta standardele europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS