3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSute de cazuri de pneumonii în spitalele craiovene

Sute de cazuri de pneumonii în spitalele craiovene

Creşte progresiv numărul cazurilor de pacienţi cu afecţiuni respiratorii care necesită asistenţă medicală în spitalele craiovene. În contextul nivelului ridicat de alertă la nivel naţional cu privire la cazurile de gripă şi a supraaglomerării unităţilor medicale, GdS a solicitat date Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” şi Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova cu privire la evoluţia numărului de spitalizări în ultimele trei săptămâni.

La Spitalul de Boli Infecţioase, în săptămâna 12-18 decembrie 2022, au necesitat internare 2 pacienţi cu viroze respiratorii, 2 pacienţi cu gripă şi 32 de pacienţi cu pneumonii. În perioada 19-26 decembrie, nu au fost cazuri de viroze respiratorii care să necesite spitalizare, însă au existat 3 cazuri de gripă şi 37 de cazuri de pneumonie care au avut nevoie de îngrijiri de specialitate. În săptămâna 27 decembrie – 1 ianuarie, ne-au transmis reprezentanţii spitalului, au fost internaţi alţi 3 pacienţi cu gripă şi 42 de pacienţi cu pneumonii.

Joi, la Infecțioase erau internați 7 pacienți confirmați cu gripă și 82 cu pneumonie.

300 de cazuri de pneumonie în ultimele săptămâni, la UPU

La Spitalul Judeţean de Urgenţă, miercuri, 4 ianuarie, un copil de trei ani era internat la terapie intensivă, intubat, din cauza complicaţiilor unei pneumonii, iar medicul infecţionist Alina Lungu spunea că numărul pacienţilor care se prezintă cu probleme respiratorii este din ce în ce mai ridicat. Din data de 10 decembrie până în prezent, la Unitatea de Primiri Urgenţe de la SCJU Craiova au ajuns 50 de pacienţi cu insuficienţă respiratorie şi 40 cu viroze respiratorii. Au mai existat alte 43 de cazuri de laringită şi nu mai puţin de 300 de cazuri de pneumonie.

„Cazurile au crescut progresiv”, a declarat managerul Eugen Georgescu.

„A crescut mult numărul acestor pacienți, foarte mult la pediatrie, unde au fost și cazuri de insuficiență respiratorie protezată ventilator. Chiar și astăzi (ieri – n.r.) a venit un pacient transportat cu elicopterul”, a menționat dr. Luciana Rotaru, șefa UPU de la SCJU Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS