O veche stare conflictuală între vecini a degenerat în tragedie, joi seară, într-un cătun din regiunea italiană Arezzo. Un bărbat de origine albaneză, supărat pe un vecin italian, s-a urcat în buldozer și s-a dus să-i dărâme casa. Italianul a pus mâna pe pușcă și a tras mai multe gloanțe, ucigându-l pe albanez.
Potrivit martorilor, cei doi se certau de ceva vreme, din motive care nu au fost încă clarificate.
Joi seară, în jurul orei 20.30, cetățeanul albanez, de 57 de ani, s-a urcat pe buldozer și a lovit patru mașini care aparțineau „rivalului” și familiei acestuia. După aceea, s-a îndreptat spre casa cu etaj și a început să lovească cu cupa acoperișul și pereții.
Italianul s-a uitat pe geam și, când a văzut dezastrul, și-a luat pușca și a tras câteva focuri spre vecinul albanez, rănindu-l mortal.
Când au ajuns carabinierii, au găsit buldozerul încă în funcțiune, cu brațul vehiculului ridicat pe peretele casei.
Medicii nu au reușit să salveze viața albanezului.
Italianul a fost arestat. Carabinierii anchetează incidentul.