4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a dat foc maşinii soției după o ceartă

Un bărbat a dat foc maşinii soției după o ceartă

Un bărbat a dat foc maşinii soţiei, după o discuţie în contradictoriu. Vehiculul era parcat în faţa casei. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru distrugere, informează Debanat.ro.

Polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au reținut un bărbat din localitatea timișeană Bodo, în vârstă de 41 de ani, după ce i-a incendiat soţiei maşina în urma unei discuţii în contradictoriu.

În jurul orei 05.50, oamenii legii au fost sesizați de un bărbat prin apel la 112, cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la autoturismul său, care se afla parcat în fața casei. 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu un detașament de pompieri din Lugoj, care au intervenit pentru stingerea incendiului. Din primele verificări, s-a stabilit că autoturismul aparține, de fapt, soției apelantului, iar în urma unor discuții în contradictoriu între cei doi soți, bărbatul ar fi incendiat maşina. 

De la fața locului a fost ridicat un recipient albastru, ce mirosea a combustibil, în vederea continuării cercetărilor. 

Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Ancheta este în curs de desfăşurare. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS