1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria a spus pas „răzătorilor“ de la Piaţa Mare! Proiectul fântânii, schimbat total

Primăria a spus pas „răzătorilor“ de la Piaţa Mare! Proiectul fântânii, schimbat total

Fântâna arteziană de la Piaţa Mare este aproape de finalizare. Însă, proiectul iniţial, cel care i-a determinat pe craioveni să-l numească „fântâna răzătoare“, a fost dat uitării complet. Stilul proiectului de acum este unul complet diferit faţă de primul, iar cei care au realizat lucrarea şi primăria spun că fântâna va fi gata în curând.

Municipalitatea a ales un proiect în stilul controversatelor naiade montate pe cursul Pârâului Fetii din Parcul Nicolae Romanescu. De această dată, însă, într-unul dintre bazinele fântânii arteziene de la Piaţa Mare a fost montată o statuie ce reprezintă o femeie, iar în celălalt – o statuie ce reprezintă un bărbat. Ambii par să fie ca nişte zeităţi ale apelor, ce ies la suprafaţă, cu braţele transformte în crengi lungi, care au mai multe ramificaţii. Prin acestea din urmă va curge apa.

Ce s-a vrut şi ce a ieşit

Dacă ar fi să comparăm proiectul iniţial cu cel care este gata de finalizare acum, lucrurile sunt diametral opuse. Primăria Craiova a vrut un proiect foarte modern, iar muncitori din cadrul RAADPFL Craiova s-au pus pe treabă pentru a-l duce la îndeplinire. Numai că rezultatul a lăsat mult de dorit, devenind subiect de amuzament în rândul craiovenilor. Practic, în interiorul celor două bazine fuseseră montate două cuburi metalice, cu suport gros, care aveau pe toate laturile cercuri decupate. Pe bună dreptate, craiovenii le-au numit răzători, fiindcă la aceste obiecte din bucătărie duceau cu gândul.

Primarul Craiovei a recunoscut, la vremea respectivă, eşecul proiectului, însă a spus că se va apela la o firmă specializată, care să ducă la final proiectul. „ …… Din păcate, colegilor de la RAADPFL nu le-a ieșit un proiect modern, motiv pentru care le-am cerut să scoată lucrarea făcută de ei și să o refacem cum trebuie. Nu s-a plătit nimic pentru această încercare a colegilor noștri. A fost doar o încercare, dar vom găsi, până la urmă, varianta cea mai frumoasă, astfel încât și arteziana să se ridice la înălțimea așteptărilor noastre pentru un bulevard european. Doar cine nu muncește, nu greșește!“, a scris pe Facebook, în vara anului trecut, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Surpriza a venit abia zilele trecute. În bazinele fântânii a apărut un decor complet nou, fără nici cea mai mică legătură cu cel iniţial. În loc de un proiect modern, acum vorbim despre ceva ce te trimite cu gândul la mitologie.

Când va fi funcţională fântâna arteziană

Luni, 9 ianuarie, doi muncitori făceau ultimele pregătiri în interiorul bazinelor fântânii arteziene. De această dată, lucrarea nu a mai fost făcută de muncitori din cadrul RAADPFL. „Probabil la finalul acestei săptămâni, noi vom fi gata. Suntem o firmă bihoreană, noi ne-am ocupat de aceste statui. În bazinul din faţă este o femeie, iar în cel din spate, un bărbat. Iniţial am vrut să îi facem apropiaţi, însă apoi ne-am gândit că este bine să punem ceva în fiecare bazin. Braţele lor sunt, practic, nişte crengi, prin care va curge apa. Nu vor rămâne aşa cum se văd acum, vor avea o patină de bronz“, ne-a spus unul dintre muncitori.

Primăria Craiova îşi ia o marjă de eroare şi spune că, cel mai târziu, fântâna va funcţiona până la sfârşitul săptămânii viitoare. De asemenea, primăria promite un rezultat spectaculos. „Va fi ceva foarte frumos la final. Cu siguranţă va fi pe placul craiovenilor. Noi credem că este foarte benefic ca oamenii să mai vadă, în anumite zone ale oraşului, lucruri frumoase, care să le încânte privirea“, au transmis reprezentanţii Primăriei Craiova.

Cât au costat statuile

Chiar dacă Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova nu a reuşit să construiască fântâna în totalitate, tot ea s-a ocupat ca noul proiect să fie finalizat. Astfel, a scos la lictaţie lucrarea, iar o firmă bihoreană a fost cea câştigătoare. Această firmă a livrat şi a montat cele două statui. „De execuția proiectului s-a ocupat RAADPFL Craiova. Statuetele personalizate (două bucăți) au fost achiziționate prin anunț publicitar în SEAP ADV1317574 din 27.09.2022 de la furnizorul SC Mugu Models din Chistag (Bihor). Achiziția a fost inițiată din catalogul electronic , cod unic DA31520987. Prețul unei statuete a fost de 7.500 de lei, fără TVA. Proiectul se va finaliza în maxim două săptămâni“, au transmis reprezentanţii RAADPFL.

Citeşte şi: Găsit fără viață în incinta unei societăți din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS