Toate posturile de conducere de la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj sunt ocupate de interimari. Întreaga conducere este interimară și nu a fost numită prin concurs.
Este cazul managerului, al directorului medical, directorului economic, directorului tehnic și asistentului șef. Toată lumea asigură în momentul de față interimatul la conducerea instituției. Nici măcar nu se întrevede o dată de organizare a unui concurs pentru postul de manager. Ulterior, ar putea avea loc și concursurile pentru celelalte patru posturi din Comitetul Director.
Actuala conducere a Serviciului de Ambulanță Județean Gorj este formată din:
- Tiberiu Tătaru, manager general interimar,
- doctorița Florentina Motea, director medical interimar,
- economistul Constantin Bodescu, director economic interimar,
- inginerul Marius Puculete, director tehnic interimar,
- asistentul principal Maria Golumbeanu, asistent șef interimar.
Au nevoie de medici
Serviciul Județean de Ambulanţă Gorj este o unitate sanitară publică de importanţă strategică, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătăţii, având în structura sa un compartiment pentru asistenţă medicală de urgenţă și transport medical asistat, cu echipaje medicale de urgenţă, cu sau fără medic, şi un compartiment de transport sanitar neasistat.
Compartimentul pentru asistenţă medicală de urgenţă funcţionează în regim de lucru continuu, în aşteptarea solicitărilor de asistenţă medicală de urgenţă. Ca unitate medicală specializată care acordă servicii medicale de urgenţă şi de transport sanitar, SAJ Gorj este obligată, după caz:
- să acorde îngrijiri medicale de urgență, în caz de boală sau accident, din momentul solicitării sau de la locul accidentului și până la rezolvarea stării de urgenţă, în limita competenţelor, cu respectarea criteriilor de calitate elaborate conform prevederilor legale în vigoare;
- să asigure prezența personalului medico-sanitar conform legii;
- să informeze unitatea sanitară la care transportă pacientul cu privire la investigaţiile și tratamentele efectuate;
- să elibereze adeverințe medicale de urgență, certificate constatatoare de deces, prescripţii medicale, după caz, conform normelor;
- să asigure servicii medicale de urgență, utilizând mijlocul de transport adecvat și echipamentul corespunzător situației respective; să introducă monitorizarea apelurilor.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj are sediul central în Târgu Jiu (stația centrală) și șase substaţii de ambulanţă la Motru, Novaci, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Rovinari și Turceni care asigură o acoperire eficientă a întregului teritoriu al judeţului.
Personalul medical operativ este format din 7 medici, 70 de asistenţi, 6 operatori registratori de urgenţă şi 75 de ambulanţieri. SAJ Gorj ar avea nevoie de un număr dublu de medici față de cel actual. Serviciul Judeţean de Ambulanţa Gorj are un parc auto compus din 40 de autosanitare, având echipajul format în funcţie de felul solicitării, din 1, 2 sau 3 persoane. Tipurile de ambulanţe se clasifică astfel: Tip C (4 buc.), Tip B1/B2 (23), Tip A1/A2 (12), consultaţii la domiciliu (1).