Gardienii de la închisoarea Abbotsford din Columbia Britanică, Canada, au capturat în curtea unității un porumbel voiajor care transporta 30 de grame de metanfetamina într-un „rucsac” legat pe spate.
Incidentul ar fi avut loc pe 29 decembrie. Porumbelul a fost văzut lângă una dintre curțile de agrement ale instituției.
„A fost depistat de ofițerii de corecție și de ofițerii de securitate când își făceau patrulele standard în jurul instituției”, a declarat directorul închisorii.
În penitenciarul canadian sunt 500 de prizonieri, iar gardienii nu pot să-și dea seama cine a organizat traficul „pe aer”.
După ce au pus capcane ca să prindă porumbelul și să vadă ce transportă, conducerea închisorii l-a eliberat.
Este prima dată în istoria recentă când este capturat un porumbel folosit la contrabanda de droguri. După cum relatează mass-media, în urmă cu aproape un secol se vorbea despre un porumbel cu capsule pline cu cocaină legate de picioare, care tranzita din Mexic în Texas, iar în deceniile următoare practica a continuat, din America de Nord până în Europa și Asia.
După ce a devenit tot mai greu să trimită droguri prin intermediul dronelor, contrabandiștii revin la metodele de școală veche, precum porumbeii.