2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNouă reglementare pentru produsele second-hand, anunţată de Ministrul Mediului

Nouă reglementare pentru produsele second-hand, anunţată de Ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că autorităţile române vor modifica legislaţia privind importurile de produse la mâna a doua, inclusiv textile, informează News.ro.

”Dacă se aduc foarte multe textile ca fiind second hand, dar 90% se aruncă şi 10% se pun pe raft pentru a fi revândute, nu este bine. Tocmai de aceea şi la electrocasnice, şi la aparatură de orice tip şi la textile este nevoie de o reglementare mult mai clară”, consideră ministrul.

România a implementat, ca proiect pilot, un sistem informativ privind trasabilitatea deşeurilor

Tanczos Barna a afirmat că România a implementat, ca proiect pilot, un sistem informativ privind trasabilitatea deşeurilor care intră în ţară, fiind întoarse peste 3.000 de tone de deşeuri de la graniţă. El a spus că există în continuare încercări de a introduce ilegal în România deşeuri.

”Lucrurile nu sunt încă perfecte, mai e de muncă, pentru că sunt încă încercări de a ocoli punctele de trecere care sunt permise, de a intra noaptea, de a declara deşeurile ca fiind second hand. Tocmai de aceea, săptămânile, lunile următoare vom veni cu o nouă reglementare şi pentru second hand-uri, inclusiv pentru haine, pentru că şi ele reprezintă o presiune uriaşă asupra României. Dacă se aduc foarte multe textile ca fiind second hand dar 90% se aruncă şi 10% se pun pe raft pentru a fi revândute, nu este bine.

Tocmai de aceea şi la electrocasnice, şi la aparatură de orice tip şi la textile este nevoie de o reglementare mult mai clară a ceea ce înseamnă second hand şi a ceea ce înseamnă refolosibil. Vom înăspri controalele şi acolo”, a declarat Tanczos Barna, luni seară, la TVR Info.

În România ajung multe deşeuri

Conform acestuia, în România ajung multe deşeuri reprezentând componente IT, textile, cauciucuri, acestea fiind domeniile în care autorităţile vor să îmbunătăţească sistemul de control.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS