Patru bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi în cazul adolescentei de 14 ani răpită luni noaptea de la locuinţa sa din Tălmaciu, informează News.ro.
”În continuarea cercetărilor efectuate cu privire la circumstanţele dispariţiei minorei, la data de 9 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor patru bărbaţi, precum şi a unei femei în vârstă de 46 de ani, cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv violare de domiciliu”, informează IGPR.
Cele cinci persoane vor fi prezentate unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Adolescenta, găsită acasă la iubitul ei
Luminiţa, adolescenta de 14 ani din Tălmaciu (judeţul Sibiu), a fost răpită de acasă luni noaptea, în jurul orei 3.30, de patru bărbaţi mascaţi, iar luni după-amiazăa fost găsită într-un imobil din localitatea Vad, judeţul Braşov.
Suspecții au între 20 și 40 de ani și sunt din Avrig, respectiv Mârșa. Alături de aceștia a mai fost reținută și o femeie de 46 de ani.
Cei patru bărbați sunt acuzați că au luat-o cu forța, de acasă, pe Luminița, au urcat-o într-o mașină și au fugit.
Fata a fost găsită luni după-amiază într-o casă din satul Vad, județul Brașov unde se afla împreună cu iubitul ei, tânărul de 23 de ani suspectat că a pus la cale totul. Copila era teafără, dar anchetatorii trebuie să afle dacă nu cumva, după răpire, a fost victima altor infracțiuni.
Se pare că la mijloc ar fi o neînțelegere legată de căsătorie.
Părinții ar fi promis-o pe tânără unui bărbat pe care ea nu-l iubește. În schimb, spun anchetatorii, fata ar fi îndrăgostită de individul de 23 de ani.