0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe suspendă programul de vizită în mai multe secții din Spitalul Județean Târgu Jiu

Se suspendă programul de vizită în mai multe secții din Spitalul Județean Târgu Jiu

Programul de vizită la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu se modifică din nou, din cauza alertei sanitare. Începând de astăzi, 11 ianuarie, se suspendă programul de vizită în secțiile cu risc crescut, respectiv ATI I, ATI II, ATI COVID, Boli Infecțioase, Compartiment arși, USTAAC, Neonatologie, Zonele Tampon suspecți COVID.

Programul de vizitare pentru celelalte secții/compartimente rămâne același, cu mențiunea că durata vizitei se va reduce la maximum 15 minute, cu respectarea condițiilor stabilite prin „Protocolul de vizitare a pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu”.

Programul de vizitare:

-zilnic, de luni până vineri în intervalul orar 13:00 – 17:00
-sâmbăta și duminica în intervalul orar 09:00 – 12:00 și 14:00 – 17:00
Vizitatorii/aparținătorii vor primi cu titlu gratuit echipamentul standard de protecție (mască de protecție, halat de protecție și botoși de unică folosință). Acest echipament îl vor primi la intrarea în secție și va fi înlăturat la ieșirea din secție.

În cazul pacienților minori, este permisă vizita unui aparținător doar în cazul în care pacientul internat este neînsoțit.
În secțiile în care programul de vizită este suspendat ori în situația în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secțiile/compartimentele vor asigura informarea telefonică zilnică a aparținătorilor, prin medicul curant/medicul de garda/personalul desemnat, despre starea și evoluția pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

Măsura a fost luată având în vedere contextul epidemiologic actual, evoluția infecțiilor/afecțiunilor respiratorii acute și a gripei, în baza legislației în vigoare Ordinul MS nr 3670/2022 și „Instrucțiunea privind instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă” publicată în Monitorul Oficial pe 05.01.2023

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS