1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu închis caloriferul şi s-au încălzit cu aragazul

Au închis caloriferul şi s-au încălzit cu aragazul

Pare utopie, dar se întâmplă. Locatarii care locuiesc la bloc încă mai practică această metodă, închid caloriferul şi deschid aragazul ca să-şi încălzească locuinţele.

De teamă că vor plăti facturi prea mari la căldură, mulți craioveni au închis caloriferele şi au ars gazele la bucătărie. Acest lucru se întâmplă în fiecare iarnă. Au această posibilitate doar proprietarii care au montate repartitoare de costuri, în schimb, aceia care plătesc la pauşal nu au avut de ales, ei nu au putut închide robinetul şi au consumat atât cât li s-a furnizat de la Termo. Ce fac proprietarii? Pun în cuptor sau direct pe flacăra aragazului cărămizi refractare și dau drumul gazelor, deoarece consumul nu este contorizat individual, iar factura se împarte tuturor locatarilor din bloc. Prin urmare, un apartament în care locuiește o singură persoană poate consuma, într-o lună, în acest fel mai multe gaze decât un apartament în care locuiesc patru persoane. La plată însă, cel din urmă apartament va plăti o factură mai scumpă, deoarece consumul de gaze se taxează pe persoană.

„M-am uitat pe facturi și am remarcat că lunile de toamnă, în ceea ce privește consumul de gaze, sunt la jumătatea lunilor de iarnă. Singura cauză pe care am identificat-o este că proprietarii închid robinetul cu termostat și se încălzesc cu gaze. Am observat la unii proprietari că pun în cuptorul aragazului cărămizi refractare pe care le încălzesc, deschid apoi ușa cuptorului și așa încălzesc locuința. Per total blocul pierde, fiindcă gazele sunt mai scumpe decât căldura furnizată din sistemul centralizat, dar oamenii consideră că, deși ei consumă mai mult, se împarte tuturor locatarilor din bloc și ei vor ieși mai ieftin“, spune preşedintele unei asociaţii de proprietari.

Locatarii au ars gazul

Prin urmare, chiar dacă facturile la căldură nu au crescut vertiginos, cele de gaze s-au dublat.

„Facturile la căldură pentru luna noiembrie 2022 nu au fost exagerate. Pot spune că ne-a ajutat şi vremea, până acum nu am avut temperaturi prea scăzute şi consumul de energie termică a fost moderat. Există însă un alt aspect, la blocurile cu repartitoare s-a dublat consumul de gaze. Ceea ce înseamnă că proprietarii, ca să nu plătească facturi mari la căldură, au închis repartitoarele, dar au folosit gazele. Dacă într-un bloc fără repartitoare avem la gaze 20,30 lei cel mult 25 lei/persoană, într-un bloc cu repartitoare costurile sunt mult mai mari. S-a ajuns la 45-50 de lei de persoană. Uite, în blocul acesta avem 83,33 de lei, factura la gaze pentru un apartament cu trei persoane, apartament cu două persoane are la gaze de plătit 55,56 de lei.“, a explicat preşedinta unei asociaţii de proprieatri din cartierul Brazda lui Novac.

Locatarii se încălzesc cu aragazul


Într-un bloc similar cu patru etaje şi 20 de apartamente, facturile la gaze pe luna noiembrie 2022 ajung la 78,95 de lei pentru trei persoane şi 52,63 de lei pentru două persoane.
Facturile la căldură din luna noiembrie arată clar că apartamentele cu repartitoare au un consum mai mic comparativ cu cele care plătesc la pauşal. De exemplu, un apartament cu două camere din Brazda lui Novac, cu repartitoare, are de achitat numai la căldură facturi între 136,45 de lei și 284, 53 de lei, în timp ce un apartament fără repartitoare plăteşte facturi cu sume între 298,48 de lei și 511,17 lei.

Ce nu au plătit la căldură, au plătit la gaze

Craiovenii care au crezut că vor plăti mai puţin la factura de căldură dacă vor închide caloriferele şi vor aprinde gazele, s-au înşelat. Chiar dacă acestea sunt la pauşal, consumul ridicat a crescut şi valoarea facturii, prin urmare, ce nu au plătit la căldură, au plătit la gaze.

„Este o falsă impresie că au economisit la facturile de la Termo, fiindcă au plătit mult mai mult la facturile de gaze. Iată un exemplu: un bloc fără repartitoare are factura totală la gaze în valoare de 1.821 de lei, în timp ce un bloc cu repartitoare are factura la gaze de 4.561 de lei. Se vede clar că este o valoare mult mai mare, triplă. Iar individual, într-un bloc cu repartitoare, se plătesc 45 lei/persoană la gaze, în timp ce într-un bloc fără repartitoare se plătesc 25 lei/persoană la factura de gaze“, a spus reprezentanta unei firme de administrare imobile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS