Un adolescent din Vrancea, acum în vârstă de 16 ani, a fost condamnat la o măsură educativă în urma unor experiențe bahice, după ce a condus pe drumurile publice, relatează Monitorul de Vrancea.
Băiatul a fost judecat pentru fapte comise pe când avea 14 și 15 ani. Prima dată a sustras mașina tatălui său vitreg și, după ce a consumat alcool, a ieșit la plimbare cu prietenii.
Minorul a fost depistat prima dată de polițiștii rutieri în a doua zi de Crăciun din 2020, pe DJ 205M – în afara satului Ungureni – când conducea o autoutilitară. Atunci, alcoolemia minorului era de 0,90 grame la mie alcool pur în sânge, explicată de acesta prin consumarea a câteva beri.
În septembrie 2021, când deja avea 15 ani, adolescentul a fost din nou prins de poliție beat și fără permis, pe DJ 205M. A doua oară, tânărul a fost reclacitrant și agresiv, motiv pentru care a fost încătușat și condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.
În urma testării, a reieșit că avea o alcoolemie de 0,99 grame la mie alcool pur în sânge, la spital tânărul declinându-și identitatea, recunoscând totodată că nu are permis de conducere.
Ulterior, băiatul – acum elev la un liceu din Focșani – a povestit că a fost la o petrecere, unde a băut aproximativ 100 ml de coniac, iar pe drumul spre casă a fost tras pe dreapta.