-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRafila: Copilul nu trebuie trimis în colectivitate dacă are simptome respiratorii

Rafila: Copilul nu trebuie trimis în colectivitate dacă are simptome respiratorii

​Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a opri extinderea infecțiilor respiratorii este ca, atunci când avem un copil bolnav, să nu îl trimitem în colectivitate, declară ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Nu trimit copilul în colectivitate atunci când are simptomele unei viroze respiratorii. Și eu am luat această măsură în ceea ce îl privește pe copilul meu“, a spus ministrul Sănătaţii, conform hotnews.ro.

„Eu cred că este lucrul cel mai înțelept, care duce la scăderea va duce la scăderea semnificativă a numărului de cazuri de infecții respiratorii”, afirmă ministrul Sănătății.

Cât va mai dura valul de infecții respiratorii? Ministrul Sănătății spune că scăderea numărului de cazuri este așteptată la finalul acestei luni.

Când poate fi tratată acasă sau la medicul de familie o infecție respiratorie

Ministrul Sănătății a explicat și când poate fi tratată acasă sau la medicul de familie o infecție respiratorie și când trebuie mers cu copilul la spital.

„În general, în caz de simptome persistente cu febră mare, peste 39, cu dificultăți de respirație, recomandăm să se apeleze la serviciul 112 sau prezentarea la unitatea de primiri urgențe a unui spital. Altfel, pentru o infecție respiratorie banală, adresarea normală este la medicul de familie, izolare și tratament la domiciliu”, a arătat ministrul Sănătății.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS