La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au rămas internați trei dintre cei cinci pacienți (victime ale accidentului de muncă de la Cariera Jilț Sud Mătăsari) transportați la Unitatea de Primiri Urgențe.
După efectuarea investigațiilor medicale necesare, primirea îngrijirilor medicale necesare, dar și după efectuarea unor consulturi de specialitate, pacienții au rămas internați în Secția Chirurgie Generală II.
Potrivit SJU Târgu Jiu, pacienții sunt stabili hemodinamic, nu au leziuni severe care să le pună viața în pericol, dar au dureri din cauza policontuziilor suferite. Medicul chirurg a decis internarea pentru monitorizare și tratament de specialitate. De precizat că 10 muncitori au ajuns marți la spitalele din Motru, Târgu Jiu și Craiova, în urma accidentului colectiv de muncă de la Cariera Jilț Sud din CEO.