11.4 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCamelia Potec: „Pe Glinţă l-a afectat mult perioada de recuperare“

Camelia Potec: „Pe Glinţă l-a afectat mult perioada de recuperare“

Camelia Potec a oferit prima reacție după ce Robert Glință și-a încheiat cariera la numai 25 de ani. Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern spune că acesta a fost foarte afectat după ce a fost accidentat pentru o bună perioadă, ceea ce l-ar fi pus pe gânduri privind capacitatea de a continua să performeze la nivel înalt.

„Acele imagini care au apărut pe internet… Chiar dacă la Melbourne piciorul nu a arătat așa cum ar fi trebuit – însă arăta mult mai bine decât imaginile pe care le-ați văzut – dar cu siguranță că arăta așa cu două luni înainte, acum diferența la o astfel de accidentare nu trece peste noapte.

Dacă piciorul arăta așa și la Melbourne, cu siguranță că nu ar fi făcut deplasarea. Dar, din păcate, să zic așa, arăta bine la exterior, dar la interior nu a fost refăcut, iar de aceea am fost de acord cu retragerea din concurs la proba de 50 de metri spate, după ce ne-a spus că a avut dureri foarte mari.

Retragere înainte de JO

Probabil că l-a afectat mult perioada de recuperare și reîntoarcerea în bazin, și l-au făcut să se gândească mai bine dacă mai poate sau nu să continue la acest nivel. Nu este o decizie deloc ușoară, cred că dă dovadă de foarte multă maturitate pentru că se retrage cu doar un an înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, dar, acum, este decizia proprie.

Noi știam, am fost contactați și noi înainte, și nu era normal să comunicăm noi înaintea lui. Robert a fost mereu un sportiv profesionist și a știut mereu ce se întâmplă și ce face fiecare dintre noi și a anunțat pe toată lumea, pe cei de la Dinamo, pe noi la federație și automat și la COSR”, a declarat președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, potrivit Sport Total FM.

Citeşte şi: Robert Glință şi-a anunţat retragerea la doar 25 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS