La data de 18 ianuarie a.c., Poliția Orașului Târgu Cărbunești a fost sesizată miercuri despre faptul că numita CHIRU VICA, de 48 de ani, din comuna Fiționești, județul Vrancea, a plecat voluntar de la domiciliul concubinului său din localitatea Crușeț pe 14 ianuarie a.c., iar până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțimea aproximativă 1,55 metri, greutate circa 80 kilograme, păr scurt, vopsit șaten, fața rotundă, ochi căprui, poartă ochelari.
În momentul plecării de la domiciliu femeia purta o geacă de culoare neagră, pantaloni de culoare neagră, pulover cu imprimeu gri-crem, căciulă de culoare roșie, iar in picioare purta încălțăminte tip sport de culoare roșu cu roz.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.