Nu mai sunt locuri de cazare în stațiunea montană Rânca. Mii de persoane sunt așteptate pe pârtiile de schi din zona montană, în mini-vacanța de Mica Unire.
Toate pensiunile, cabanele și hotelurile au închiriate camerele. Majoritatea au rămas fără locuri încă de la finalul anului trecut, începutul anului 2023. Motivul pentru care va fi aglomerație la Rânca are legătură cu faptul că în ultima săptămână a nins consistent în zona montană și s-a mai depus un strat de zăpadă.
Au fost amenajate toate pârtiile și acestea sunt pregătite pentru turiștii mai mari sau mai mici. În stațiune vor fi mobilizați și jandarmii montani, precum și echipe de salvatori din cadrul Serviciului Județean al Salvamont Gorj.
Un număr de 10 salvamontiști vor asigura permanența în zona pârtiilor de schi și sanie. Va fi deschis și cabinetul medical din cadrul bazei Salvamont din Rânca. Sunt așadar condiții pentru câteva zile cu foarte mulți turiști în zona montană a județului Gorj, la cota 1.650. Sunt disponibile și instalațiile de telescaun și teleschi. Pârtia din centrul stațiunii a fost ajutată și cu tunurile de zăpadă.