2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPungă cu bani livrată împreună cu o comandă de mâncare, la un McDonald's

Pungă cu bani livrată împreună cu o comandă de mâncare, la un McDonald’s

Un tânăr din SUA a povestit pe contul său de TikTok că a înapoiat o pungă cu bani restaurantului McDonald’s care i-o dăduse din greșeală, împreună cu mâncarea pe care a comandat-o, informează Insider, citat de Digi24.

Într-o filmare postată pe 17 ianuarie pe TikTok, un utilizator care se numește Josiah Vargas s-a filmat în mașină în timp ce povestea că angajații de la McDonald’s i-au înmânat comanda – un Sausage McMuffin – împreună cu „această pungă”. Vargas a filmat interiorul plasei în care se putea vedea o pungă mică plină cu bani.

„Doar câteva mii de dolari aici”, a spus Vargas în videoclip.

Postarea sa a fost vizualizată de aproape 2 milioane de ori.

„Trebuie să înapoiez asta pentru că sunt o persoană bună, bănuiesc”, a spus Vargas, care s-a filmat în timp ce returna banii.

Vargas i-a întrebat pe angajații de la McDonald’s: „Voi spălați bani aici?”. Mai multe voci îi răspund: „Ești o binecuvântare de la Dumnezeu”, „Oh, Doamne! Vreau să te îmbrățișez.”

Vargas a mărturisit mai târziu că angajații „m-au luat în brațe și mi-au mulțumit și plângeau. Primesc McDonald’s gratis timp de o lună”.

Videoclipul are 20.000 de comentarii, multe dintre ele lăudând acțiunile lui Vargas. „Frate, probabil că le-ai salvat tuturor joburile”. „Cineva și-a păstrat jobul pentru că ai făcut ce trebuie. Bravo ție, omule!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS