O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haină de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Conform unor surse judiciare, în luna aprilie a anului trecut femeia a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.
Poliția Capitalei a anunțat că Secția 20 Poliție a fost sesizată prin 112 că o persoană care alerga în zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost mușcată de câini.
- „La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.
- În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei, printr-un comunicat de presă.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că victima este o femeie în vârstă de 43 de ani, care ar fi fost sfâșiată de câini. Cel care a sunat la 112 a fost un cetățean care a văzut ce s-a întâmplat și a încercat sa intervină, dar ar fi fost prea târziu, au mai spus sursele citate.
În luna aprilie a anului trecut femeia a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.