2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCioacă vrea să fie eliberat. Cât a executat din pedeapsa pentru uciderea Elodiei Ghinescu

Cioacă vrea să fie eliberat. Cât a executat din pedeapsa pentru uciderea Elodiei Ghinescu

Fostul poliţist Cristian Cioacă a depus la Judecătoria Piteşti o cerere pentru a fi eliberat condiţionat, după ce a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, în 11 ianuarie o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar fostul poliţist a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti, primul termen fiind stabilit pentru luni.

În 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.

Anchetatorii susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

Citește mai multe AICI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS