Un muncitor a fost rănit joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ la în comuna Plopșoru, judeţul Gorj.
Pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un mal de pământ care s-a surpat peste o persoană în comuna Plopșoru.
La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Detașamentul de Pompieri Târgu Jiu cu:
- o autospecială pentru descarcerare,
- un autocamion,
- un container multirisc,
- o ambulanță a SMURD,
- un echipaj al SAJ Gorj.
Persoana care a fost surprinsă sub malul de pământ a fost scoasă, este în stare de conștientă și este evaluată medical de către echipajele specializate sosite la fața locului, conform ISU Gorj. Muncitorul făcea parte dintr-o echipă care efectua lucrări la rețeaua de alimentare cu apă a localității.