În Dolj şi anul acesta zeci de profesori au ales să rămână la catedră peste vârsta de pensionare, adică peste 65 de ani. Cei mai mulţi predau la şcoli din Craiova.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a aprobat solicitările cadrelor didactice care au dorit să rămână la catedră peste vârsta de pensionare. Conform legislaţiei în vigoare, cadrele didactice îşi pot prelungi activitatea cu până la trei ani, adică pot ieşi la pensie la vârsta de 68 de ani.
În Dolj, sunt 46 de cadre didactice care vor rămâne la catedră peste vârsta de pensionare. Cei mai mulţi profesori care au cerut să îşi prelungească activitatea peste vârsta de pensionare predau la unităţi şcolare.
„Sunt 46 de cadre didactice care au cerut să rămână în activitate peste vârsta de pensionare. Cele mai multe cereri le avem de la învăţăori -18. Spre desoebire de anii anteriori, la învăţământul preşcolar avem o singură educatoare care cere prelungirea activităţii. De remarcat că mai mult de jumătate din cadrele didactice care vor să rămână la catedră, respectiv 27, predau la unităţi şcolare din Craiova. De asemenea, din oraşe mai avem două cereri de la Filiaşi şi una de la Dăbuleni. În rest, profesorii care vor catedra în loc de pensie sunt din mediul rural”, a precizat Irina Broscaru, inspector şcolar general adjunct.
Cererile pentru prelungirea activităţii peste vârsta de pensionare au fost depuse până la data de 20 ianuarie, la secretariatele unităţilor de învăţământ.
În ce condiţii s-au prelungit activitatea la catedră
Inspectorii şcolari au spus că anul acesta prima condiţie pentru menţinerea în activitate a unui cadru didactic peste vârsta de pensionare este să existe buget de ore. Ca şi criterii, o astfel de solicitare putea fi făcută doar de cadrele didactice cu gradul I.
„Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2023 împlineşte vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare şi dovedeşte competenţă profesională deosebită, a obţinut calificativul „Foarte Bine” şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii cinci ani şcolari încheiaţi, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică până la trei ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere”, se menţionează în metodologia pentru mişcarea personalului didactic.
Prima şedinţă publică va fi pe 10 martie
În ceea ce priveşte şedinţele publice pentru repartizarea pe posturi acestea se vor organiza începând cu luna martie.
Astfel, pe10 martie este prima şedinţă publică de soluţionare a cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, a cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer.
Tot atunci se soluţionează şi cererile cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată dar şi cererile cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată.