6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinA murit prima actriţă care a interpretat rolul Wednesday

A murit prima actriţă care a interpretat rolul Wednesday

Lisa Loring, actrița care a interpretat-o pe Wednesday în prima ecranizare a „Familiei Addams”, a murit la vârsta de 64 de ani, în urma unui accident cerebral, informează Observatornews.

Loring a murit sâmbătă, la spital, înconjurată de cei dragi, a anunțat una dintre fiicele sale. O prietenă apropiată a familiei, scriitoarea Laurie Jacobson, a transmis că Lisa „a suferit un accident vascular cerebral masiv cauzat de fumat și de hipertensiune arterială” și a fost conectată la aparate timp de trei zile înainte ca familia ei să decidă să-i retragă suportul vital.

Loring a jucat-o pe Wednesday Addams pe când avea doar 5 ani, din 1964 până în 1966, în prima adaptare cinematografică a benzilor desenate create de Charles Addams.

Performanța ei ca fiica „întunecată” a familiei Addams, a influențat foarte mult și următoarele reprezentări ale personajului. O adaptare recentă realizată de Netflix, cu Jenna Ortega, s-a remarcat prin scena de dans, devenită virală, inspirată de mișcările lui Loring din seria originală. 

Lisa Ann DeCinces s-a născut în Insulele Marshall în 1958, mutându-se ulterior în Hawaii și apoi în Los Angeles împreună cu mama ei. A obținut primul ei rol în drama medicală „Dr. Kildare“.

După ce a devenit populară în rolul lui Wednesday Addams, a mai apărut și în sitcom-ul „The Pruitts of Southampton“ și în filmul „The Girl from U.N.C.L.E“. În aceeași perioadă, ea a lucrat ca make-up artist pe platoul filmului pentru adulți „Traci’s Big Trick“, unde și-a întâlnit al treilea soț, actorul Jerry Butler.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS