2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCopil găsit mort într-o piscină interioară din stațiunea Straja

Copil găsit mort într-o piscină interioară din stațiunea Straja

Un copil de 3 ani şi jumătate a murit, marţi, după ce a căzut într-o piscină interioară a unei pensiuni din staţiunea Straja, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara.

În sprijinul copilului au intervenit, în primă instanţă, salvamontiştii din staţiune, aceştia efectuând manevrele de resuscitare necesare şi solicitând ajutorul Ambulanţei din Lupeni.

„La locul solicitării, echipajul a găsit minorul în stop cardio-respirator. S-au continuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute, solicitându-se şi intervenţia unui echipaj cu medic de la Petroşani. După cele 20 de minute de resuscitare, pacientul a ieşit din stop cardiac. Medicul care l-a preluat, a continuat ventilaţia pe mască şi balon”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr Călin Dumitrescu, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, în drum spre spitalul din Lupeni, copilul a intrat, din nou, în stop cardio-respirator, echipajul cu medic şi asistent de pe ambulanţă reluând manevrele de resuscitare. Acestea au continuat şi la spitalul din Lupeni, unde s-a intervenit cu echipa ATI, însă copilul nu a mai putut fi salvat.

„Din informaţiile mele, pacientul a fost intubat, ventilat mecanic. S-a continuat resuscitarea, dar, din păcate, după aproximativ două ore de resuscitare, s-a declarat decesul”, a mai precizat dr Călin Dumitrescu.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că minorul era însoţit de părinţii săi, care se aflau la piscina situată în interiorul unei unităţi de cazare din staţiunea Straja şi a rămas nesupravegheat pentru o perioadă scurtă de timp, ulterior fiind găsit de către părinţi în stare de inconştienţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS