1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu la un cămin studențesc din Timișoara

Incendiu la un cămin studențesc din Timișoara

Echipaje ale ISU Timiş au intervenit, miercuri seară, pentru evacuarea fumului produs în urma unui incendiu la etajul 3 al unui cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că, la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, s-a constatat că etajul 3 al căminului studenţesc era plin de fum.

„S-au autoevacuat 55 de persoane, dintre care una a primit îngrijiri medicale la faţa locului, în urma inhalării de fum, dar aceasta a refuzat transportul la spital. S-a acţionat pentru evacuarea fumului din clădire şi la verificarea spaţiilor în vederea evacuării persoanelor”, a precizat Elena Megherea.

La intervenţie a participat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara, care a trimis 15 pompieri cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS