Urmărire ca-n filme în Timișoara, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor care făceau controale de rutină. A urmat un raliu pe străzile orașului, iar polițiștii au avut mai multe surprize când au reușit să îl captureze.
Un echipaj al Poliției Rutiere făcea controale de rutină pe Strada Gheorghe Lazăr din Timișoara, când un șofer a refuzat să oprească.
A fost dată alarma și mai multe echipaje au pornit în urmărirea lui.
Individul a accelerat și a vrut să scape de polițiști. A oprit doar după ce a lovit șapte mașini parcate pe marginea drumului, pe Calea Circumvalatiunii. Polițiștii au reușit să îl imobilizeze. Și au avut mai multe surprize.
Bărbatul (38 de ani) nu deține permis de conducere. În plus, în urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit că ar fi consumat mai multe droguri: cocaină, amfetamină și metaamfetamină.
Individul are dosar penal și riscă până la 5 ani de închisoare.