8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomâni jefuiți de trei falși polițiști pe o autostradă din Cehia

Români jefuiți de trei falși polițiști pe o autostradă din Cehia

Doi români care veneau din Marea Britanie la bordul unei autoutilitare Mercedes au fost jefuiți pe autostrada DN 1 din Cehia, în dreptul localității Říčky, informează Digi24.

Întâmplarea a avut loc pe 20 ianuarie, în jurul orei 22.30, potrivit poliției din Cehia.

O autoutilitară VW cu semnale luminoase albastre a depășit autovehiculul în care se aflau cei doi români și l-a făcut pe șofer să oprească pe marginea drumului, scrie Tydenikpolicie.cz.

Trei civili au coborât din Volkswagen, care se pare că avea numere de înmatriculare austriece, și le-au spus românilor că este doar o verificare de rutină. Unul dintre falșii polițiști avea la șold un pistol. Românii au fost percheziționați, iar falșii polițiști au găsit în buzunarele lor euro și lire sterline, echivalentul a 6.300 de euro, și au luat banii.

Ulterior, doi dintre aceștia s-au urcat în autoutilitara românilor și au demarat, urmați de al treilea în Volkswagen.

Românii jefuiți au mers la primul punct SOS de pe autostradă și au anunțat poliția. Anchetatorii au aflat că falșii polițiști au ieșit de pe autostradă cu autoutilitara Mercedes în dreptul localității Ostrovacice și au oprit mașina în apropiere de Veverské Knínice.

Poliția cehă cere cetățenilor să sune la numărul de urgență 158 dacă au informații despre incident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS