Fundaşul Universității Craiova, Bogdan Vătăjelu, a fost dezamăgit de rezultatul meciului cu Farul, de la Constanța, și a avut un discurs dur. El a punctat că ar fi nevoie de o schimbare în masă a jucătorilor din lotul alb-albastru, pentru că în formula actuală lucrurile nu pot arăta mai bine.
„Cei de la Farul au jucat foarte bine și lor le-a ieșit totul. Astăzi, noi ieșim pierzători. E păcat, din punctul meu de vedere, am fost penibili. Trebuie să băgăm capul în pământ și să o scoatem la capăt, că numai noi putem face asta. Aceste fluctuații nu ne prind bine deloc. Ne trezim prea târziu și nu avem norocul să scoatem un egal. Cu CFR vrem să câștigăm, dar dacă o să ne prezentăm așa o să fie foarte greu. Suntem cu moralul praf. Am jucat în halul în care am jucat. Toată lumea ne înjură. Pe o parte au dreptate, însă trebuie să o scoatem la capăt cum s-a întâmplat de 4 ani, de când m-am întors.
Suntem noi, jucătorii, penibili. Cine poate să fie de vină decât noi jucătorii? Antrenorul plătește că e cel mai ușor de dat afară. Cum am mai zis, ar fi timpul să plece 10-15 jucători. Poate, nu știu. Dacă asta ar fi bine pentru club și jucători, nu știu. Asta cred că poate o să se întâmple, deși e foarte greu. Nu vreau să spun lucruri la cald, deja am zis prea mult“, a spus Bogdan Vătăjelu, la Digi Sport.
Citește și:
- Farul – Universitatea Craiova 2-1 | S-au întors la jocul păgubos
- Neagoe contestă penaltiul, Hagi zâmbește larg