8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCeartă pentru salariul administratorului şi sediul asociaţiei

Ceartă pentru salariul administratorului şi sediul asociaţiei

-

Unii dintre locatarii din asociaţia de proprietari nr. 15 Craioviţa Nouă spun că au ajuns să se războiască cu reprezentanţii asociaţiei pentru neregulile din asociaţie. Proprietarii sunt nemulţumiţi de faptul că membrii comitetului executiv iau decizii pe care nu le prezintă proprietarilor în Adunarea generală şi nici nu le afişează la avizier, aşa cum spune legea. Aceştia susţin că cele mai mari nemulţumiri ale lor vizavi de activitatea reprezentanţilor sunt legate de salariul şi programul administratorului, de faptul că preşedintele a decis schimbarea sediului asociaţiei de proprietari, ceea ce implică costuri mari, iar banii sunt luaţi din penalităţi. În şedinţa de comitet din data de 21.12.2022, comitetul a decis mărirea salariilor unor angajaţi de la 1.275 de lei la 1500 de lei fiind obligaţi de lege. Totodată, comitetul a decis creşterea salariului administratorului de la 3.400 de lei la 4.000 de lei brut.

„Eu am aflat că recent Comitetul Executiv a decis să crească salariile. Eu înţeleg că legea te obligă să creşti salariul minim pe economie, dar restul? Administratorul pentru trei ore era plătit, la început, cu 3.400 de lei. Acum, că i-ar fi făcut patru ore mai cere 600 de lei. Banii ăştia îi plătim noi din buzunar, dar nu ne întreabă nimeni. În plus, administratorul mai lucrează şi la altă asociaţie, la 9 George Enescu. Sunt zile în care programul de acolo se suprapune cu programul de la noi. Adică, termină acolo programul la ora 16.00 şi îl începe la noi tot la ora 16.00. Nu cred că este posibil aşa ceva. Revenind la salarii, au hotărât în Comitet, dar la avizier nu au mai afişat, aşa cum spune legea. Eu le-am făcut solicitare scrisă şi mi-au răspuns că au omis. Nu au omis, au făcut-o intenţionat, pentru că le sare lumea în cap. Cu sediul asociaţiei la fel, acum asociaţia de proprietari este în blocul 109B, scara 2 în uscătorie, dar au hotărât să o mute în alt bloc. Acolo a fost ghena de gunoi. Ca să aducă acel spaţiu într-o stare de funcţionare trebuie să bage nişte bani. Ei ce fac? Iau banii de la penalităţi şi îi investesc acolo. Eu le-am făcut solicitări scrise ca să îmi dea copii de pe procesele-verbale ale comitetului. Am ajuns şi la primărie. Ei sunt obigaţi ca procesele-verbale să le afişeze în termen de şapte zile de la încheiere”, spune un proprietar.

Nemulţumiri şi în sânul comitetului executiv

Nemulţumit de activitatea asociaţiei de proprietari este chiar unul dintre membrii comitetului.


„Administratorul are două asociaţii de proprietari, programul se cam suprapune. Aseară am aşteptat-o o oră. I-am spus şi preşedintelui că o aştepta şi el. Este treaba ei că lucrează la două asociaţii de proprietari, dar să-şi împartă programul de aşa fel încât să nu se suprapună. Lumea este nemulţumită şi de salariu şi de mutarea sediului. Sunt nişte cheltuieli prea mari, aproape 30.000 de lei pentru amenajarea unui alt sediu, în alt bloc. Acum este în uscătoria unui bloc. Preşedintele spune că au cerut cinci locatari să schimbe sediul. Eu sunt membru în Comitetul executiv şi mă lupt cu ei. De exemplu, eu nu ştiam de procentul de penalităţi şi ei făceau cu banii ce vor. Banii sunt pentru penalităţi şi, acum, ei iau banii să amenajeze un sediu nou. Doamna administrator s-a gândit ea şi a spus că împarte ea în funcţie de spaţiul fiecărui apartament. Avem alte priorităţi. Eu în comitet nu pot să fac nimic că mă lupt singur cu ei. Nu-mi place că nu este transparenţă. Ei nu afişează procesele-verbale, deşi ne-a cerut şi primăria”, spune un proprietar, membru în comitetul executiv al asociaţiei de proprietari.

Alt proprietar, aceeaşi supărare

„Pe mine mă deranjează această decizie, să schimbe sediul asociaţiei de proprietari unde a fost ghena de gunoi. Ce cheltuieli se fac? Cât vom plăti după aceea? Preşedintele spune că sunt, culmea, cereri din blocul respectiv să mute sediul acolo. Legat de administrator, nu poţi să fii în acelaşi timp în două locuri. Înseamnă că dumneaei nu respectă programul la una dintre asociaţii. Normal ar fi ca fiecare scară să-şi dea acordul pentru mărirea salariilor, pentru mutarea sediului. Când vin să solicit ceva, îmi spune că trebuie să fac cerere la primărie”, este de părere un alt proprietar.


Într-adevăr Comitetul Executiv, în şedinţa din data de 10.01.2023, a consemnat în procesul verbal că există cinci cereri venite din partea proprietarilor care solicită mutarea sediului asociaţiei „la un etaj inferior sediului actual”.

Preşedintele vrea să fie verificat doar de primărie

Ca răspuns la toate aceste acuzaţii preşedintele asociaţiei de proprietari nr. 15 Craioviţa Nouă a spus iniţial că nu dă nici o informaţie şi „nu are ce discuta”. Ulterior, a revenit şi a spus:

” Să nu pomeniţi numele meu în ziar că vă dau în judecată. Dacă scrieţi un articol să verificaţi la primărie, acolo sunt documentele. Noi de la primărie avem hârtie ca să mutăm sediul de la etajul IV. Verificaţi toate amănuntele la primărie. Dumneavoastă aţi primit nişte documente. Eu nu pot să dau informaţii, dar acest om a ajuns departe rău de tot. Eu nu am ce să vă arăt. Mergeţi la organul meu de control. Legat de salarii este o propunere, se va stabili în Adunarea Generală. Verificaţi şi… restul nu mai contează. Nu mă interesează ce reclamă o persoană”, a replicat preşedintele asociaţiei de proprietari nr.15 Craioviţa Nouă.

Ce spune legea

La articolul 55, Legea 196/2018 arată că:
Şedinţele comitetului executiv se ţin cel puţin o dată pe lună, şi se convoacă pe bază de tabel convocator, de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru şedinţă.
Deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul unic de procese-verbale al asociaţiei de proprietari şi se semnează de toţi membrii prezenţi, precum şi de către cenzor/comisia de cenzori şi se afişează la avizier în termen de maximum 7 zile de la data şedinţei comitetului executiv
„.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:08

(VIDEO) Dolj: Un băiat de 14 ani a murit...

Un băiat de 14 ani a murit, în această...

ȘTIRI GdS