Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat joi șapte percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, şantaj și camătă.
Din cercetări a reieșit că membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi constituit un grup infracţional organizat structurat în scopul săvârşirii infracţiunilor de camătă, șantaj și spălarea banilor, ce ar fi acţionat atât în municipiul Craiova, cât şi în alte localităţi din judeţul Dolj.
Își agresau fizic victimele
Membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, fără a fi autorizați, sume de bani, cu o dobândă lunară cuprinsă între 10% și 20% din valoarea împrumuturilor, mai multor persoane din județul Dolj.
Astfel, în situația în care persoanele împrumutate nu puteau să-și onoreze la timp obligațiile asumate, respectiv plata la timp a dobânzilor și a capitalului, membrii grupării ar fi recurs la amenințări, intimidări sau acte de violență fizică. Sumele de bani obținute, prin această metodă, au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile.
În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, unul dintre bărbaţi este bănuit că, la data de 27 februarie 2020, ar fi postat pe o rețea de socializare un material video în care ar fi ameninţat cu acte de violență o persoană vătămată, pentru ca aceasta să îi restituie împrumuturile acordate şi dobânzile aferente.
De asemenea, la data de 24 mai 2022, același bărbat, însoțit de fiul său, i-ar fi agresat fizic pe frații persoanei vătămate, pentru a-i determina pe aceștia să restituie sumele de bani împrumutate de persoana vătămată şi dobânzile aferente.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperiți și indisponibilizați 14.600 de euro, 13.000 de dolari și 8.950 de lei, precum și patru autoturisme de lux.
Cinci bărbați au fost reținuți
În urma probatoriului administrat, la data de 9 februarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a cinci bărbaţi, toţi din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă și şantaj.
La data de 10 februarie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cei cinci bărbaţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.