Două persoane din judeţul Iaşi au fost rănite, sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod, pe DN 12C, în localitatea Bicazu Ardelean, informează Agerpres.
„Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 38 ani, din judeţul Iaşi, conducea un autoturism în localitatea Bicazu Ardelean, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un cap de pod. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unei pasagere în vârstă de 37 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.