Un bărbat de 32 de ani din Slatina s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un container cu material antiderapant.
Potrivit IPJ Olt, la data de 11 februarie 2023, în jurul orei 21:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un container ce conținea material antiderapant, răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.