De teama amenzilor, asociaţiile de proprietari din Craiova au început să dea cu var pe faţadele blocurilor. Puţine sunt totuşi blocurile care au găsit banii necesari ca să plătească constructorii, după ce primăria a notificat asociaţiile care nu au optat pentru reabilitarea fațadelor blocurilor cu fonduri europene, să zugrăvească faţadele.
Ştim că în vara anului 2021 asociaţiile de proprietari din Craiova au fost notificate de Primăria Municipiului Craiova prin Poliția Locală, ca în termen de maxim 6 luni de la afișarea înștiințării pe ușile sau la avizierele blocurilor, să efectueze lucrările necesare în vederea reparării, curățării, tencuirii și zugrăvirii fațadelor imobilelor amplasate la frontul străzii. Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că până la această dată un număr de 90 de asociaţii de proprietari au cerut primăriei asistenţă în vederea reabilitării. Numărul este unul foarte mic pentru că în Craiova sunt peste 450 de asociaţii de proprietari.
Au zugrăvit cu banii din fondul de reparaţii
Asociaţia de proprietari nr.40 Dacia din cartierul Corniţoiu este una dintre asociaţiile care a reuşit să vopsească faţadele câtorva blocuri arondate asociaţiei. Banii au fost luaţi din fondul de reparaţii şi fondul de rulment, spune preşedintele asociaţiei de proprietari.
Reprezentantul Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Craiova, Ion Pătrulescu spune că cele mai multe dintre asociaţiile de proprietari au ales să meargă în instanţă şi să conteste amenzile primite de la Poliţia Locală. ” Unele au câştigat, altele au pierdut. Multe au câştigat în căile de atac la Tribunal. La Judecătoria Craiova s-a câştigat la început, apoi lucrurile au luat o altă întorsătură şi asociaţiile au început să piardă procesele”, a spus Ion Pătrulescu.
Notificări
Actul normativ în baza căruia asociaţiile au fost notificate, a fost Hotărârea de Consiliu Local cu nr. 107/2021, care, la art.4., alin (1), precizează că reprezintă contravenție ,, … neefectuarea de lucrări de întreținere, curățenie și reparare a clădirilor, a fațadelor locuințelor aflate în proprietatea sau în folosința persoanelor fizice și/sau juridice și a altor construcții amplasate la frontul străzii, prin lucrări de tencuire și zugrăvire periodică…”, articol la baza căruia au stat prevederile art.9,alin.1 Legii 273 din 25.11.2020, care a modificat și completat Ordonanța de Guvern nr. 21/2002.