BERBEC
A venit vremea să treceţi la fapte, deci să depăşiţi faza detaliatelor planuri teoretice, a adunării de informaţii, a studiului aprofundat, pentru că acum deţineţi toate mijloacele concrete de a vă pune ideile în aplicare. Toate vor merge ca pe roate pentru că ştiţi exact pe ce vă bazaţi.
TAUR
Presimţiţi că se apropie un eveniment care vă inspiră o oarecare teamă, dar, în loc să folosiţi timpul ce vă desparte de acesta într-un mod constructiv, staţi şi vă turnaţi singur cenuşă în cap, lamentându-vă. Lucrurile ar putea fi gestionate cu bine, chiar dacă nu e vorba de un eveniment fericit.
GEMENI
Intraţi azi în contact cu o persoană arogantă, care nu-şi mai încape în piele de atâta importanţă de sine, iar dumneavoastră trebuie să-i toleraţi capriciile. O faceţi cu enormă îngăduinţă, deşi nici nu vă vine a crede cât de calm puteţi rămâne la aberaţiile sale.
RAC
Vă alăturaţi unui grup de persoane printre care vă simţiţi foarte bine, dar până la un punct: bârfa. Nu vă place să luaţi parte la asemenea discuţii răutăcioase şi invidioase, mai ales dacă vizează persoane faţă de care aveţi respect şi afecţiune. Mai bine ieşiţi din acel mediu, chiar dacă la prima vedere v-a făcut plăcere să fiţi printre ei.
LEU
Bucuraţi-vă de tot ce aveţi la dispoziţie, pentru că, dacă aţi începe să faceţi o listă cu ce aveţi versus ceea ce nu aveţi (deocamdată) sigur jumătatea plină a paharului ar cântări mai mult. Optimismul proverbial trebuie să ia azi frâiele oricărei acţiuni.
FECIOARĂ
Iubirea cere efort din partea dumneavoastră, deci, dacă aţi cucerit pe cel care v-a furat inima, nu vă culcaţi pe laurii victoriei, crezând că relaţia va merge de acum de la sine. Comoditatea aceasta nu e deloc benefică iubirii, deci continuaţi să vâsliţi, să luptaţi, să munciţi pentru binele iubirii.
BALANŢĂ
Nu vă îndoiţi de ceea ce vine azi spre dumneavoastră sub formă de gânduri, vise, idei. Par suflate din culise de un sufleur nevăzut care vă spune, în secret, ce să faceţi. Aceste sfaturi benefice vin pe căi subtile dintre cele mai interesante: sub forma unui cântec auzit la radio, a unei discuţii prinse din zbor pe stradă, a unei fotografii văzute în ziar.
SCORPION
Aveţi timp berechet să staţi şi să cântăriţi o situaţie încurcată. Nu vă împinge nimic şi nimeni de la spate să vă grăbiţi să daţi un răspuns imediat, deci luaţi tot timpul necesar pentru a chibzui şi a privi lucrurile din toate direcţiile posibile, ca abia după aceea să trageţi concluzia finală.
SĂGETĂTOR
Discuţiile pe care le purtaţi cu partenerul de viaţă au un efect pozitiv asupra voastră, în cuplu, iar respectul şi încrederea reciprocă se amplifică. La tot ce propuneţi, din partea celuilalt vin doar cuvinte de încurajare şi intenţii sincere de a participa trup şi suflet, tot aşa cum spuneţi imediat da la tot ce are partenerul de spus.
CAPRICORN
Se creează o atmosferă foarte plăcută în grupul din care faceţi parte, ceea ce vă îndeamnă pe toţi la dialog, la o cooperare fructuoasă, la o prietenie din care se pot naşte rezultate care să-i mulţumească pe toţi. Alăturaţi-vă colegilor cu interese similare şi uniţi-vă forţele într-un sens comun!
VĂRSĂTOR
Degajaţi o energie pozitivă debordantă, pe care multă lume o apreciază, deci să nu vă miraţi că, dintr-o dată, sunteţi mult mai căutat şi mai solicitat de prieteni. Unii chiar vă pot face declaraţii de dragoste sau de prietenie la care nici nu vă aşteptaţi.
PEȘTI
Cariera cunoaşte un moment de vârf care merită sărbătorit alături de cei care au contribuit şi ei la acest succes. Aţi muncit umăr la umăr pentru acest moment de apogeu, dar aţi aşteptat să se aşeze lucrurile pe un teren sigur înainte de a trage o concluzie şi a spune tuturor ce aţi realizat.